Bancuta anotimpurilor
In parcul plin de amintiri exista intotdeauna o bancuta unde te poti refugia atunci cand esti suparat. O bancuta aflata intr-un loc in care nu te va deranja nimeni daca vrei sa citesti in liniste o carte sau daca vrei sa tii in brate pe cineva drag.
Undeva pe acea bancuta, vei gasi mereu semnul cu initialele tale apasate cu cheia pe scandura roasa de timp. Semnul care iti va smulge intotdeauna cateva zambete inocente. Semnul in care ti-ai inchis copilaria precum un breloc cu multe camarute.
Langa tine vei gasi mereu tasnitoarea de la care erai obisnuit sa bei apa. Acum nu mai merge din cauza tevilor firave de apa, care se sparg de doua ori pe luna. Lucrarile din zona iti ameninta bancuta.
Iar atunci cand iti vei da seama ca acolo e cineva care te va asteapta mereu, nu o sa vrei sa mai pleci. O sa vrei sa ramai acolo la infinit si sa urmaresti luna cum se mareste si se micsoreaza precum un banut purtat de valurile marii spumoase.
As vrea ca nimeni sa nu ne ia aceasta bancuta. Nu au dreptul sa ne fure copilaria plina de zambete. Nu au dreptul sa ne fure fericirea. Nu au cum sa ne fure secretul.
