O poveste romantica

Nu poti plasa o poveste de dragoste intr-un anumit spatiu. Dragostea se intampla oricunde, insa nu din intamplare. Cand? Nici asta nu se poate preciza. Dragostea nu are unitate de masura si nici nu se poate realiza la comanda. Definitie nu exista daca e vorba de ceva adevarat.

Asa se face ca era o anume tipa si un oarecare tip. Ea timida si sfioasa, el indraznet si nerabdator. Dar se intelegeau de minune. Oamenii nu trebuie nicioadata judecati dupa nume, zodii, sau chiar mai rau, dupa aparente.

Comportamentul lor era unul asemanator si reuseau sa se sincronizeze mai ceva ca tic si tac-ul ceasului. El era mereu cu o secunda inaintea ei, dar ea reusea intotdeuna sa-i raspunda cu convingere la fiecare intrebare.

Ce sa mai, erau un cuplu excelent, cu o legatura mai mult decat durabila. Ea avea multa incredere in el si daca el o merita inseamna ca nu avem ce contesta. De fiecare data cand se vedeau, gesturile vorbeau pentru ei. O singura miscare mai indrazneata si totul era ca si lamurit.

La fel ca in noaptea aceea de vara. Erau pe plaja, printre scoici si pietre, unde nimeni nu putea sa ii deranjeze cu absolut nimic. Si chiar daca ar fi facut cineva asa ceva, oricum ei erau in lumea lor, formata doar din sezlongul alb si umbreluta de soare.

Pe cer, intr-o atmosfera timida, se strecurau stelele stralucitoare. Luna hop si ea de dupa un nor dolofan. Tipa il tinea in brate si cu o voce blanda si eficienta, vroia sa-i spuna ceva. El tandru si puternic, dorea sa-i raspunda la orice incertitudine.

Intr-un final, tipa i se adresa:

“Uite, au iesit stelele”.

Iar el ii raspunse prompt si frustrat:

“Ma, ia mai da-le dracului de stele”.