Stranger in a strange land (3)

22.07.2015

O zi pe cat de linistita, pe atat de calda. Cea mai calda de cand sunt aici. Si culmea e ca de dimineata zaream o gramada de nori pe cer. La pranz, aerul nu se putea respira, iar in casa stateai ca intr-un vulcan. Singura modalitate de supravietuire a fost sa ma retrag intr-un pub.

Pe la ora 17 cand s-a mai retras caldura, am fost la ultimile cumparaturi. Fiind si duminica, multe magazine erau inchise de la ora 14. Cu toatea astea, am gasit niste chestii dragute pentru persoanele dragi si pentru acasa.

Seara a trebuit sa fac un drum obositor cu masina pana la Anzio. Acolo am nimerit la un festival cu muzica si mancare in aer liber. M-am simtit ca la mine la tara, cand eram mic si mai mergeam pe la targuri. O atmosfera super, care mi-a trezit multe amintiri placute.

Drumul la intoarcere a fost aglomerat si plictisitor. Ca sa treaca timpul mai repede, am ascultat romante italiane. Am ajuns acasa pe la vreo 00:20 si abia daca mai am puteri sa va scriu.

Maine am tren la ora 8:50 cu directia Venetia. Am vorbit cu Narmer si ma asteapta la gara. Sper sa ne auzim cu bine de pe tarmuri nordice.

23.07.2015

Am dormit doar 3 ore azi-noapte si restul somnului de frumusete mi l-am facut in tren. Mai mult am motait, cu ochelarii de soare pe ochi si cu bagajele la picioare. Nu mi-am facut nici o clipa probleme cu referire la hoti, deoarece orice persoana care intra in tren era verificata si figurile intalnite nu pareau asa de dubioase precum cele de la noi.

Am ajuns in gara la Venetia Mestre pe la ora 13 si eram mort din toate punctele de vedere. De foame, de sete si de oboseala. Pe Narmer l-am gasit putin mai chel decat era in Romania, mai bronzat si cam ganditor. Ca sa fiu concret, tot drumul nu stiu daca a scos mai mult de 50 de cuvinte. I-am aratat pozele de la ultima intalnire nimic.org si am vorbit despre toate non-sensurile noastre.

Vremea in nord e mult mai acceptabila decat cea din sud, cu toate ca nu sunt decat cateva grade in minus. Doar ca aceasta diferenta se simte radical. Aici poti sa respiri mai linistit, nu te trec toate transpiratiile daca stai mai mult de 5 minute la soare si nu te deshidratezi asa de des ca la Roma.

Oraselul in care stau se numeste Motta di Livenza si este foarte linistit. Nici nu iti dai seama ca este populat. Ai impresia ca toate casutele ii tin pe localnici prizonieri inauntrul lor. O senzatie cat de cat placuta.

Am facut un dus, am mancat si am stat putin pe net. Am citit toate mesajele pe care mi le-ati lasat si am zambit din nou la mesajul Iuliei, care s-a dus la mare fara mine. Sper sa-mi aduca si mie niste raze de-ale soarelui constantean. Si sa nu uite ca i-am promis ca ii fac cu mana de fiecare data cand e trista si uita sa zambeasca.

Sper ca maine sa va pot spune mai multe. Acum sunt foarte obosit. Ne auzim curand.

24.07.2015

Prima zi in Motta. Am hotarat sa ma relaxez si sa cunosc mai bine imprejurimile. M-am trezit la ora 9, am servit micul dejun si am facut un tur al oraselului cu Narmer. Ne-am oprit pe o banca pe marginea lacului si am stat de vorba pana in jurul pranzului.

Cum am mai zis si ieri, aici este foarte linistit. Pur si simplu nu stiu cum pot localnicii sa traiasca intr-o asemenea armonie. Daca ma chinui putin, pot auzi bazaitul oricarei insecte care zboara nevinovata pe langa mine.

Dupa aproape 3 ore de plimbare, ne-am intors acasa, am mancat si ne-am odihnit putin. Mai spre seara, am fost la cumparaturi si am reluat intr-o mica parte din plimbarea prin orasel, de data asta cu aparatul foto. Noaptea am observat ca se populeaza cu tineret prin putinele localuri care mai sunt deschise.

In principiu, aici poti avea o viata foarte linistita daca nu ai cunoscut niciodata Bucurestiul. Ca daca l-ai cunoscut, iti dai seama ca iti lipsesc multe. Alea multe si proaste, dar iti lipsesc. Sunt ale tale si oricat de mult ai vrea sa inlocuiesti, nu poti.

25.07.2015

M-am trezit la ora 6 in creierul diminetii si abia daca am nimerit baia. Obosit mort dupa o noapte de jucat in prostie Diablo 2, am hotarat sa nu mai repet experienta. La ora 7 am pornit cu parintii lui Narmer in directia Milano.

Drumul a fost foarte obositor. Am ajuns la destinatie la ora 11 si abia daca se mai putea respira de cald. Am constatat ca si in Milano sunt foarte multi romani si majoritatea tigani. Ma intreb oare, daca scapam pe undeva de ei? Cea mai comica faza a fost cand s-a oprit in fata noastra o masina cu doua ciori care vroiau sa ne vanda telefoane mobile. Nu stiam cum sa-i strang de gat mai repede. Dar acum m-am lamurit cum fac tiganii bani in strainatate.

Am vazut marele San Siro. Seamana mai mult cu o gara gigantica. Constructia insa este foarte impresionanta si nu rateaza ocazia de a te lasa cu gura cascata. Am facut poze pentru amintiri. Seria A e in pauza competitionala, asa ca momentan nici vorba de meciuri interne.

De la Milano am pornit in directia Verona, spre renumitul balcon al Julietei. Verona este un orasel foarte dragut, plin de turisti englezi, olandezi si australieni. In principiu, am auzit foarte multa engleza. Din nou, mentionez caldura care te topeste pur si simplu.

Dupa o ora, ne-am luat zborul si am pornit spre casa. Seara am mai avut puterea de a ne plimba cu bicicleta prin imprejurimi. Ce sa-i faci, vechile placeri ale vietii nu se uita niciodata. Pana la noi aventuri, va salut si va las cu bine.

26.07.2015

Zi mai linistita. M-am trezit pe la ora 11 si dupa o noua plimbare prin imprejurimi, mi-am facut de lucru prin casa. Aici avem Digi TV si prindem majoritatea canalelor romanesti. Doar ca inafara de buletinele de stiri, nu prea ma atrage nimic. Parca si mania cu internetul am trecut-o undeva pe la fundul listei cu lucrurile pe care vreau sa le fac. Nu de alta, dar e si pacat sa stai cu ochii in calculator cand ai atatea de vizitat. Asta o pot face linistit cand ma intorc in tara.

Dupa ce am mancat, am hotarat sa mergem la mare. Nu am retinut numele localitatii, asa ca sa nu aruncati cu pietre in mine. Marea calda, fara valuri si soare din belsug. Am o manie cu culesul scoicilor. De fapt, am cules scoici de pe fiecare plaja pe care am fost.

Dupa mare, ne-am intors acasa si am reluat repatat experienta cu bicicletele. Numai ca acum am facut-o tarziu in noapte, cand oraselul e luminat. Apropo, ca era sa uit. Dovada ca eu si Narmer inca traim.

Maine presimt o zi mai incarcata. Caldura sufocanta a ajuns si pe aici, asa ca o sa am multe de indurat. Eu sunt bine, sa nu va faceti griji pentru mine. Si daca va faceti griji, atunci inseamna ca va lipsesc. V-am lasat pentru moment. Salutari de la Narmer.

Va urma…